Interview with Smaranda Ursuleanu

Interview by: Livia Pancu and Marius-Alexandru Dan
Transcribed and translated by: Marius-Alexandru Dan
October 2020

Livia Pancu: Bună Smaranda. Mulțumesc mult că ai acceptat să ne acorzi acest interviu. Este un interviu în care vreau să ne gândim la scena de artă din Iași, în special la modul în care ai perceput-o tu. De asemenea, aș vrea să vorbim și despre Centrul de Artă Contemporană „Baia Turcească”.
Smaranda Ursuleanu: Mulțumesc și eu pentru invitație.

L: Pentru început aș dori să te prezinți pe scurt și să ne spui cum/când ai ajuns prima oară în Iași.
S: Sunt Smaranda Ursuleanu și sunt artistă vizuală /multimedia. Am absolvit Facultatea de Arte din Iași, la specializarea Artă Murală. Ulterior, am făcut un master la departamentul de Foto/Video, de la aceeaşi facultate. Am beneficiat de două mobilități Erasmus, prima dată în Finlanda, a doua oară în Danemarca. Experimentez cu mai multe medii; am anumite perioade în care experimentez cu un anumit mediu, acum sunt în perioada textilelor (râde). Toată munca mea e concentrată în jurul feminismului, aşa cum îl înțeleg eu, din prisma experiențelor mele personale, de zi cu zi. Scopul meu e să deconstruiesc cât mai mult stereotipurile legate de corpul femeilor și experiențele lor. Asta ar fi prezentarea (râde). Cât despre prima mea vizită la Iași, era acum mulți ani când trebuia să port ochelari și eram de vârsta grădiniței (râde). Am venit cu mama din Dorohoi (eu sunt din Dorohoi) undeva prin anii 2000 și am mers la un consult pentru că mama observa că mă uit la soare cu ochiul stâng închis și probabil și-a dat seama că nu vad prea bine cu el. La spital mi s-a zis că n-am nimic și totul ok; apoi mama a aflat de un doctor foarte bun din Iași, care era destul de renumit încât să se știe în Dorohoi de el. Și am mers la el la consult și aparent aveam miopie. Apoi am mers și mi-a făcut ochelarii undeva lângă gară; și după aia am mers la Mac, unde am mâncat un Big Mac care era prea mare pentru mine. Asta a fost prima mea experiență în Iași […]

L: De ce te-ai hotărât să faci facultatea la Iași și nu la Cluj sau București?
S: Nu prea am luat în considerare aceste orașe. A fost destul anevoioasă decizia…Îmi era greu să-mi imaginez unde aș vrea să merg și evitam cât mai mult să mă decid. Ai mei ar fi vrut să dau la teologie, la artă sacră. Eu am zis „da, da” doar ca să nu mă mai bată la cap. Spre finalul clasei a XII-a eram forțată să iau o decizie și era clar că nu vreau să mă duc acolo; programul lor erau mult prea orientat spre teologie și mai puțin spre artă. Atunci am intrat pe site-ul facultății de arte și am trecut prin toate departamentele; prin eliminare am ajuns la artă murală pentru că mi se părea că acolo ar fi cea mai slabă concurență și aș avea șanse mai mari să fiu admisă (râde).

L: Cum s-a dezvoltat interesul pentru arta contemporană?
S: În primul an de facultate n-am înțeles mai nimic. Abia mă familiarizam cu orașul în sine. Eram puţin speriată pentru că la facultate nu prea eram pregătită, nu știam să desenez, nu știam anatomia umană și am avut divergențe cu profesori care mă întrebau ce caut aici dacă nu știu să desenez…Ne mai trimitea Dan Acostioaei linkuri cu vernisaje și evenimente la care participa el. Îmi aduc aminte în anul 1, a fost un eveniment la Teatrul Cub la care era el invitat; erau și niște proiecții, un concert. Am mai mers la voi, la tranzit.ro/ Iasi, atunci când am făcut mozaic (proiectul cu Andreas Fogarasi). Dan ne-a zis sa venim la tranzit că o să învățăm cum să facem mozaic…Asta era în 2015. Cred că atunci a fost prima oară cand am venit la Tranzit. Am fost confuză când am fost la vernisaj; nu prea înțelegeam eu de ce aia e artă, dar după, dacă Dan zicea că e artă, înseamnă că atunci clar! era artă contemporană. Mi-a fost destul de greu să înțeleg și acum, privind retrospectiv, îmi dau seama că m-ar fi ajutat mult dacă erau mai multe expoziții la care să fi mers și să văd mai multe exemple. La facultate, în anul 1, nu prea vorbeam de artă contemporană; mai mult în anii 2 și 3. Cu alte instituții…Doar de voi știam. Abia începusem să cunosc galeriile care existau. Eram un pic sceptică privind diversitatea….abordată în expoziții. Eu eram, mai degrabă, obișnuită cu ce se expunea la galeriile U.A.P. de pe Lăpușneanu. Mi-a luat un timp să realizez că arta contemporană e mai mult decât niște naturi statice și portrete. Că acesta era nivelul pe care îl aveam atunci.

L: Care crezi că este dinamica dintre scena de artă independentă și mediul academic în Iași. De asemenea, tu ai fost în rezidențe în alte orașe și te rog să ne spui care crezi că sunt asemănările și deosebirile între ce se întâmpla acolo și ce se întâmplă în Iași, din acest punct de vedere.
S: Primul lucru pe care l-am observat era volumul foarte mic al evenimentelor care au loc. În București de exemplu, în fiecare weekend sunt foarte multe expoziții; în Iași, expozițiile sunt destul de rare. Am mai vorbit despre acest lucru, nu e ceva nou. De asemenea, în alte orașe sunt mai mult instituții care fac trecerea studenților mai fluidă între etape din cariera lor și pot vorbi mai cu încredere despre o viitoare carieră. Aici, în Iași, este o excepție să reușești; e un privilegiu… Cel puțin așa simt eu; că am avut noroc, să pot devin artistă și să rămân aici.

L: De ce consideri tu că există puțină cunoaștere referitoare la arta contemporană în rândul publicului larg? Este o problemă ce ține de scenă, că nu reușește să promoveze așa cum trebuie sau intervin și alte chestiuni. Această lipsă de vizibilitate ni se datorează în întregime? Ce metode colaborative pot fi identificate pentru a disemina mai bine informația? […]
S: Nu cred că această lipsă de vizibilitate trebuie pusă în întregime pe umerii scenei. Nici nu cred că aceste proiecte se adresează unui public așa larg. Și în alte orașe există un anume public țintă care e interesat de genul acesta de evenimente și atunci informațiile oricum ajung la ei; nu cred că e o problemă de promovare. Nu știu exact cum să răspund la întrebarea aceasta.

L: Cred că ai răspuns cum trebuie. Această întrebare are legătură și cu noul Centrul de Artă Contemporană Baia Turcească și cu modul în care această instituție ar trebui să-și asigure promovarea în spațiul public.
S: Cred că trebuie să aibă o prezență consistentă în social media: Instagram, Facebook, newsletter, etc. Mi se pare cel mai eficient mod prin care o instituție nouă se poate promova.

L: Tu esti activa pe scena din Iași de 3-4 ani. Cum crezi că a evoluat scena locală de artă în această perioadă?
S: Deși fac parte din scena artistică din Iași, ultima expoziție la care am participat aici a avut loc anul trecut sau acum doi ani, nu mai țin minte exact; e vorba de Libidoland. Și oricum a fost organizată tot de noi, în cadrul galeriei universității. Dar în afara de universitate și de tranzit.ro/ Iasi, nu am mai colaborat cu altă instituție. E interesant că nu există cerere…Mai mult particip în țară la expoziții. Măcar o dată la 2-3 luni am participat la o expoziție la București, Cluj, Timișoara.

L: La Timișoara ai participat la bienala Art Encounters. Cred că acolo ai experimentat un timp scurt viața într-un oraș în care care organizează o bienală. Și la Iași se organiza bienala Periferic, pe vremuri. În măsura în care ești familiară, ai putea face o comparație între cele două bienale?
S: Sunt oarecum familiară cu Periferic. În ultimii ani am citit și am văzut mai mult din ce s-a întâmplat acolo și având experiența bienalei din Timișoara, n-aș vedea neapărat vreo diferenta. Sunt cam la același nivel. Nu știu exact aspecte legate de sponsorizări; probabil la Timișoara se investesc mai mulți bani.

L: Voi, organizatorii Libidoland, formați un colectiv. Mai cunoști inițiative similare sau organizații tinere, apărute recent? Aveți de gând să vă formalizați?
S: Mai știu doar de Satelit. Cred aceste inițiative lipsesc cel mai mult. Am luat în considerare să devenim oficial un ONG, doar că nu știu exact cum ar funcționa. Sunt prea puțin familiarizată cu proceduriile legale ce țin de formarea unei asemenea organizații; mi se pare next level și încă nu sunt acolo momentan. Cred că asta este ceea ce lipsește și cred că ar ajuta mult. Toate cunoștințele mele sunt din generații apropiate și dacă aș organiza evenimente, aș invita mai mulți artiști tineri; asta i-ar ajuta mult pe studenții/elevi. Le-ar fi mai ușor studenților/elevilor să interacționeze cu arta contemporană prin prisma artiștilor tinerilor.

L: Prin ce fel de metode crezi că s-ar putea realiza acest schimb de bune practici, între generații, între instituții etc.?
S: Păi prin internship. Pe mine m-ar ajuta foarte mult dacă aș vedea cum se organizează un proiect în cadrul unei instituții. Care sunt etapele, documentele, procedurile. Atunci aș putea să văd concret ce trebuie să fac […].

L: Știm că va exista o nouă instituție culturală în Iași, Centrul Internațional de Artă Contemporană „Baia Turcească”. Ca artistă care locuiește în Iași, ce așteptări ai de la această instituție?
S: În primul rând mă bucur mult că există această inițiativă. Îmi imaginez o instituție activă și foarte implicată în susținerea tinerilor artiști; să-i includă în activitățile lor. Fiind cea mai importantă instituție de artă contemporană din Iași, atunci ar avea o vizibilitate mult mai mare la nivel național și s-ar vedea că și aici se produc lucruri valoroase; nouă ne lipsește această vizibilitate.

L: Ai folosit expresia „tânăr artist” de mai multe ori. Ce înțelegi prin tânăr artist și când crezi că nu vei mai face parte din această categorie?
S: Înțeleg artist emergent. Cred că nu o să mai fiu „tânără artistă” atunci când voi avea o situație financiară și profesională mai stabilă; acum am proiecte destul de sporadice. Nu voi mai fi începătoare atunci când voi fi implicată constat în câte un proiect.

L: Când te gândești la scena de artă independentă din Iași, ce nume de actori (artiști, instituții) îți vin în minte?
S: Prima dată m-aș gândi la Silvia Amancei & Bogdan Armanu. Ar mai fi Dan Acostioaei, Andrei Timofte, Andreea Cioară. Apoi apar… încerc să mă gândesc la alte nume și nu mai primesc nimic.

L: Poate te-ai întâlnit la expozițiile din țară cu alți colegi din Iași…
S: Nu prea, și asta mă întristează. Mai aveam discuția asta cu alți artiști sau curatori din alte orașe care îmi cereau referințe de artiști din Iași pentru și ei erau interesați să vadă mai mult și efectiv nu știam ce nume să le mai dau în plus în afara de numele pe care ei le stiau deja.

L: Mulțumim mult, Smaranda!
S: Mulțumesc și eu!

Livia Pancu: Hello Smaranda Ursuleanu. Thank you for agreeing to this interview. I would like us to focus on your relation with the local art scene and on the announced Contemporary Art Center “The Turkish Bath”.
Smaranda Ursuleanu: Hello Livia, thank you for the invitation.

L: Firstly I would like you to briefly introduce yourself and tell us how/when you first arrived in Iasi.
S: My name is Smaranda Ursuleanu and I am a visual/multimedia artist. I graduated from the Arts University with a major in Mural Art; later I did an MA in Photo/Video at the same university. At the same time, I completed two Erasmus mobilities, in Finland and Denmark. As for my work, I’m trying to experiment with several mediums; for example at the moment I’m all about textile (she laughs). My whole work is focused on feminism (as I understand the concept) and is based on my own experiences. My goal is to deconstruct, as much as can, the stereotypes regarding women’s bodies and experiences. My first contact with Iasi was a long time ago, during my kindergarten years (she laughs) when my mother took me to an eye exam. She noticed that I was keeping my left eye closed when I was looking at the sun and she probably thought something wasn’t right. So we went for a medical examination, but the doctor from Dorohoi (my hometown) said everything was ok. Later on my mother heard about a well-known ophthalmologist from Iași and she took me to him; we found out that I had myopia. Then we went to McDonalds and I remember that I ate a Big Mac that was way too big for me. Those were my first experiences in Iași.

L: Why did you choose to study in Iasi instead of Cluj or Bucharest?
S: I didn’t really seriously consider Cluj or Bucharest. It was an arduous decision…I had a difficult time imagining where I would want to study and I was avoiding a decision as much as I could. My folks wanted me to study sacred art at the faculty of theology. I said “yes, yes” just to avoid the constant nagging. Towards the end of my last year of high school I needed to make a decision and it was pretty clear that I didn’t want to study sacred art; their curriculum was more about religion, and less about art. Then I went to the art faculty website and went through all the departments; by elimination I ended up choosing mural art because it seemed to me that there would be the weakest competition and I would have a better chance of being admitted (she laughs).

L: How did you become interested in contemporary art?
S: In my first year of college I didn’t understand much. I was just getting familiar with the city. I was a little scared because I wasn’t really prepared; I couldn’t really draw, I didn’t know the human anatomy and some teachers picked on me. Dan Acostioaiei would send us, from time to time, links to exhibitions and events he attended. I remember that during my first year of college there was an event at Cub Theatre where he was invited; there were some projections, a concert. In 2015 I discovered Tranzit; Dan told us to come to tranzit.ro/ Iasi because we would learn how to do mosaic (the project with Andreas Fogarasi). I was a bit confused when I went to the vernissage; I didn’t really understand why that (mosaic) was art, but if Dan said it was art then it was clearly contemporary art. It was quite difficult for me to understand and now looking back I realise that it would have helped me if I had visited more exhibitions. During my first year we didn’t really talk about contemporary art or contemporary art institutions; we started talking about this during the second and the third years. I only knew about Tranzit/Iasi. I was just getting to know the galleries/art spaces. I was a bit skeptical about the diversity of the exhibits’ approaches. I was rather used to what was exhibited at the UAP galleries on Lăpușneanu. It took me a while to realize that contemporary art is more than still lifes and portraits. That was my level at that time.

L: How would you characterise the relation between the independent art scene and academia in Iasi? Also, you have been in residencies in other cities; can you talk a bit about the similarities and the differences between what is happening there and what is happening in Iasi in this aspect?
S: The first thing you notice is the relatively small number of events happening in Iasi. For example in Bucharest there are several exhibitions every weekend; in Iasi exhibitions are a rare occurrence. I’m not saying anything new, everybody knows this. At the same time, in other cities it is much easier for young art graduates to think about a future career. Here, in Iași, the exceptions are those who succeed; it’s a privilege…At least that’s how I feel; that I was lucky to be able to become an artist and stay here.

L: Why do you think there is a lack of knowledge about contemporary art among the general public? Do you think that the [contemporary art] scene fails to promote itself or is it about other things. Is this lack of visibility entirely due to us? What collaborative methods can be identified to better disseminate information?
S: I don’t think this lack of visibility should be put entirely on the shoulders of the scene. I don’t think these kinds of projects are aimed at a wide audience anyway. In other cities as well there is a certain public that is interested in these kinds of events; I don’t think it is a question of promotion. I don’t really know how to answer this question.

L: I think you gave a good answer. The next question is about the proposed “ Baia Turceasca”Contemporary Art Center. How should this kind of institution promote itself in the public space?
S: I think they need to have a consistent social media presence: Instagram, Facebook, newsletter, etc. It seems to me the most effective way for a new institution to promote itself.

L: You have been active on the Iasi contemporary art scene for 3-4 now. How do you think the scene evolved during this period?
S: Yes it’s true, I’m part of the local contemporary art scene, but my last exhibition here was two years ago I think, I don’t remember exactly; I’m talkink about Libidoland. And it was organised by us [the artists] anyway, through Art University gallery. Besides the university and Tranzit Iasi, I didn’t work with any other institution. It’s interesting that there is no demand…I had more exhibitions in other parts of the country. At least once every 2-3 months I was invited to an exhibition in Bucharest, Cluj, Timișoara.

L: In Timisoara you participated in the Art Encounters biennial and you came in contact with a city that has a biennial. Back in the day there was the Periferic biennal in Iasi. As far as you are familiar, could you make a comparison between the two biennials?
S: I am somewhat familiar with Periferic. In the last few years I’ve been reading more about what happened there, and having the experience of the Timisoara biennial I wouldn’t necessarily see any difference. They’re about the same level. I don’t really know about sponsorship matters; probably more money is invested in Timisoara.

L: You, the organisers of Libidoland, are a collective. Do you know of other similar initiatives or young organisations that have recently emerged? Are you planning to create an official institution?
S: I only know about Satellite. It’s these kinds of institutions that are lacking the most. We’ve considered officially becoming an NGO, I just don’t know exactly how it would work. I’m not very familiar with the legal procedures involved in forming such an organisation; it seems next level and I’m not there yet at the moment. All of my field colleagues are from close generations, and if I were to organize events I would invite more young artists; that would help the art students (university and highschool) a lot. It would make it easier for students to interact with contemporary art through the lens of young artists.

L: What kind of methods should be used in order to achieve an experience exchange between generations, institutions etc.?
S: Well, through an internship. For me personally it would be very helpful to see how a project is being managed; what are the steps, the required documents, the procedures etc. After that I would have a minimal practical experience.

L: We know that there will be a new cultural institution in Iasi, the International Centre for Contemporary Art “Baia Turcească”. As an Iasi based artist, what are your expectations from this institution?
S: Well I’m very happy that this initiative exists. I imagine an institution that is active and very involved in supporting young artists. Being the most important contemporary art institution in Iasi, it would have a much higher visibility at national level and it would be a showcase for the local contemporary art scene; we lack this visibility.

L: You’ve used the phrase “young artist” several times. What do you mean by young artist and when do you think you will no longer belong to this category?
S: I’m talking about emergent artists. I guess I won’t be a “young artist” when I’m more financially and professionally stable; right now I have pretty sporadic projects. I won’t be a rookie when I’m consistently involved in a project.

L: When you think of the local independent art scene Iasi, what names of actors (artists, institutions) come to mind?
S: First I would think of Silvia Amancei & Bogdan Armanu. There would also be Dan Acostioaei, Andrei Timofte, Andreea Cioară. After these names ellipses start to appear …I’m trying to think of other names and nothing comes to mind.

L: Thank you very much, Smaranda!
S: Thank you yoo!

L: Maybe you met other colleagues from Iasi during exhibitions in other cities…
S: No, not really, and that makes me sad. I was having this discussion with other artists or curators from other cities who were asking me for recommendations of artists from Iasi because they were interested in seeing more [Iasi based artists] and I didn’t really know what names to give them besides the names they already mentioned.

Smaranda Ursuleanu (n. 1995) este o artistă multi-media care locuiește și lucrează în Iași, România. Inspirată de activitățile și ritualurile vieții noastre de zi cu zi, ea experimentează cu diferite medii pentru a-și explora corpul, identitatea, vulnerabilitatea și intimitatea. Feminitatea performativă a Smarandei și reprezentările sale vizuale subversive își propun să deconstruiască binaritatea de gen, convențiile și tabuurile despre corpul și experiențele femeilor.

smarandaursuleanu.com

Smaranda Ursuleanu (b. 1995) is a multi-media artist based in Iasi, Romania. Inspired by the activities and rituals of our everyday existence, she experiments with various mediums to explore her body, identity, vulnerability and intimacy. Smaranda’s performative femininity and her subversive visual representations aim to deconstruct gender binary, conventions and taboos about women’s body and experiences.

smarandaursuleanu.com