Livia Pancu: Bună, Cristina! Mulțumim că ai acceptat să ne acorzi acest interviu. Pentru început aș vrea să ne spui câteva lucruri despre tine.
Cristina Moraru: Bună, Livia! Mulțumesc pentru invitație. Este draguț să fii invitată să dai un interviu (râde). Activez în scena de artă independentă din Iași din 2006, când mi-am început studiile la Universitatea Națională de Arte George Enescu. La momentul actual sunt asistent universitar în cadrul aceleiași instituții. Sunt membră fondatoare a Centrului Fotografie Contemporană și co-editoare a periodicului Studii de Arte Vizuale și Comunicare. Am studiat, în paralel, literatură comparată la Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iași și design grafic la UNAGE. Ulterior, am urmat un program de master la Arte, iar în 2012 am început un doctorat în estetică. De asemenea, am participat la mai multe programe internaționale de studii, printre care unele la Universitatea din Basel sau Universitatea Liberă din Berlin.

LP: Bine, dar de ce ai studiat literatură și arte în același timp?
CM: Păi, dintotdeauna am vrut să fac arte, dar am vrut să am o plasă de siguranță. (râde)

LP: Tu ai văzut Periferic 7?
CM: Am luat parte la ultima bienala Periferic. Am fost printre puținii oameni norocoși care au intrat în contact cu lumea artei contemporane într-un moment în care aceasta era destul de dinamică. În perioada studenției nu percepeam scena de artă locală ca fiind marginală sau limitativă. Dimpotrivă, mi se părea că avea anvergură internațională. De altfel, am o poveste personală care reflectă interesul pentru Periferic în scena internațională de artă. Acum câțiva ani, cred că era 2017, am aplicat la un atelier pentru curatori și teoreticieni în Polonia. Cei de acolo doreau crearea unei platforme dedicate artiștilor, curatorilor și teoreticienilor din Europa de est care activau în arta performativă. Ei bine, m-am înscris la acel atelier. La momentul acela eram interesată de analiza antropologică a comportamentului performativ specific popoarelor indigene din vestul Americii de nord. Intenția mea era de a compara acest comportament performativ ritualic cu actele performative specifice artei contemporane. În aplicația pentru acel atelier am menționat și tema ultimei ediții a Perifericului, Art as a gift, pornind de la declarația curatorială a Dorei Hegy, în care aceasta vorbea despre conceptul de Potlatch (concept care face referire la ceremoniile de oferire de daruri specifice unor popoare indigene). Organizatorii acelui atelier mi-au scriu înapoi, spunându-mi practic că nu sunt foarte interesați de analogiile mele teoretice, dar că ar vrea să afle mai multe despre Periferic (râde). Doreau să știe mai multe despre contextul cultural din Iași, despre aspecte concrete legate de bienală și eventual meditații teoretice asupra conceptului. Din fericire am fost implicată în ultima ediție a bienalei, unde am avut un rol de mediator cultural în cadrul unui proiect coordonat de Cătălin Gheorghe și Cristi Nae. În consecință, mi-am rescris aplicația și am fost acceptată în acel atelier.

LP: După acea ultimă ediție a bienalei, ai asistat și la dezintegrarea scenei locale de artă (părerea mea personală). Ție cum ți se pare că a evoluat scena de artă în ultimii 13 ani?
CM: Nu aș numi-o chiar dezintegrare. Este evident că scena este într-o continuă schimbare. Când eram eu studentă, exista asociația Vector, care era un punct de atracție și de reper pentru artiști și studenți. Între timp multe lucruri s-au schimbat, printre care și profilul studenților. Poate că are de-a face cu schimbul de generații. Cred însă că aceste schimbări specifice generațiilor mai tinere nu au de-a face cu valorile personale ale fiecărui individ; cred că prioritățile le sunt dictate de întregul context social și politic. Astăzi este destul dificil să construiești o colectivitate în care să dezbați idei și în care să lucrezi, dată fiind tendința generală de interiorizare a unui etos individual specific neoliberalismului. Vedem acest proces la lucru atât în practica artistică, cât și în abordarea curatorială. Cred că în contextul nostru local, Tranzit/Iași este probabil singura instituție capabilă de a coagula un colectiv, pentru că a reușit să construiască un micro-context unde să se dezbată diverse tipuri de abordări. Este foarte rar în zilele noastre, ca într-o instituție de artă să se organizeze lecturi colective a unor autori precum Rosa Luxemburg sau Jean-Luc Nancy. Acest lucru generează noi modele de gândire care se reflectă și în producția artistică.

LP: Ce strategii ar putea fi implementate de scena locală de artă, comunitatea academică și autoritățile locale pentru a susține dezvoltarea contextului cultural, fără însă a ignora istoria scenei de artă?
CM: Cred că relația dintre zona academică și scena independentă de artă este periclitată de narațiunea neoliberală care face din artist doar un producător de bunuri. Cu alte cuvinte, cred că universitatea este constrânsă să se îngrijească în primul rând de integrarea studenților săi în piața muncii. În aceste condiții, cei mai mulți dintre absolvenți se orientează către cariere în industriile creative, puțini fiind aceia care aleg să activeze în arta independentă. Așadar, nu mi se pare că zona academică sprijină scena de artă independentă. Spre deosebire de universitate, autoritățile locale sunt cumva obligate să susțină cultura independentă; nu sunt sigură, dar cred că există niște fonduri speciale în acest sens. Universitatea poate ajuta scena independentă dacă va continua să producă discurs; un discurs care să îndemne absolvenții să activeze în cultura independentă.

LP: Totuși parteneriatele dintre instituțiile de artă independentă și universitate au fost de mare ajutor pentru cele dintâi. De exemplu, folosirea galeriei Aparte este caz concret în care universitatea a ajutat/ajută scena locală.
CM: Da, așa este.

LP: Următoarea întrebare este despre rolul managerului cultural. Colegul nostru, Matei, a declarat odată că scena de artă va ajunge la maturitate atunci când vor exista mai mulți manageri culturali. Tu ce părere ai?
CM: Nu știu dacă sunt de acord cu Matei în această privință (râde). Managerul cultural este important, dar cred că ar trebui complementaritate între dimensiunea managerială și cea creativă. Mi se pare un pic problematic să judecăm maturitatea unei scene în funcție de activitatea managerilor culturali. Cred că trebuie să implementăm o structură mai rizomatică. O altă problemă este că, astăzi, activitatea unui manager cultural este corelată cu câștigul financiar.

LP: Știu că tu călătorești destul de mult. Ai putea să faci o comparație între scena de artă din Iași și alte scene, din punct de vedere al dinamismului și al accesului la cultură?
CM: De obicei, atunci când călătoresc sunt implicată într-un anumit proiect. Într-un proiect sunt destul de multe evenimente, ceea ce faca ca respectiva scenă de artă să pară foarte dinamică și foarte interesantă. Din acest motiv mi-e greu să fac o comparație. Am lucrat în multe contexte, dar niciodată nu am petrecut destul timp pentru a putea aprofunda contextul respectiv. În ceea ce privește contextul nostru local, pot să spun că evenimentele de artă contemporană nu au o vizibilitate foarte mare în rândul marelui public. Chiar dacă pentru noi, cei care activăm în scenă, contextul poate părea foarte dinamic, adevărul este că pentru publicul de masă arta contemporană este încă destul de inaccesibilă. Poate pentru că nu avem destule resurse pentru a promova evenimentele, dar și pentru că evenimentele în sine sunt un pic exclusiviste. Cred că trebuie să începem să concepem evenimente și pentru publicul larg.

LP: Din această perspectivă, crezi că o bienală ar fi o idee bună?
CM: Cu siguranță.

LP: Știi despre viitorul Centrul Internațional de Artă Contemporană Baia Turcească. În mod ideal, cum ai vedea tu această nouă instituție?
CM: În mod ideal, ar trebui să coaguleze toți actorii din scena locală de artă și să activeze în virtutea unei viziuni colective. Având în vedere numele acestei instituții, cred că ar trebui să se pună accent pe dimensiunea internațională. De asemenea, cred că un proiect de o asemenea anvergură are nevoie de o infrastructură pe măsură. Ar trebui să existe un departament creativ (curatori, cercetători, artiști), un departament administrativ etc. În același timp, nu cred că managementul instituții ar trebuie să fie povara unei singure persoane, unui singur director. Cred că ar trebui să existe un board creativ în care să fie reprezentați toți actorii din scenă. Bineînțeles, trebuie să existe mediatori culturali, custozi, specialiști în relații publice, tehnicieni etc. […] Totodată, cred că fiecare membru al acestui proiect ar trebui să aibă o minimă experiență în domeniul artei.

LP: Mulțumim, Cristina!
CM: Cu plăcere!

Livia Pancu: Hello, Cristina! Thank you for agreeing to do this interview. To begin with, I’d like you to tell us a few things about yourself.
Cristina Moraru: Hello, Livia! Thank you for the invitation. Is kind of nice to be invited for an interview (she laughs). I’ve been in the Iași art scene since 2006, when I started my studies at the Art University. I’m currently working as an assistant professor at George Enescu National University of Arts. I’m a founding member of the Center for Contemporary Photography. I’m a co-editor of the academic journal Studies in visual art and communication. I studied comparative literature at AL.I. Cuza University and at the same time, graphic design (UNAGE). After that, I followed a master’s program at George Enescu National University of Arts and in 2012 I started my PhD in aesthetics. I also participated in some international study programs at University of Basel and Freie University of Berlin.

LP: Why have you decided to study both literature and art at the same time?
CM: Well, I always wanted to study art, but it was actually a decision that I made to expand my possibilities of becoming (she laughs).

LP: Did you see the Periferic 7 Biennial?
CM: Well, I was part of the last periferic biennial. I believe I was one of the few fortunate people that was introduced to contemporary art in a moment when the [local] art scene was very dynamic; as a student, I didn’t perceive the local context as being marginal or limitative. On the contrary, it was an internationally recognized art scene. I actually have a personal story which reflects the fact that there is an ongoing international interest towards Periferic. A couple of years ago, I believe it was in 2017, I applied for a seminar in Poland dedicated to curators and art theoreticians. They wanted to create an exchange platform for eastern european artists, curators and theoreticians that engage with performance art. So, I applied for this seminar. I was following anthropological analysis on performative behavior of indigenous people from the north west coast of America. My intention was to compare performative acts with this type of behavior ritual performances. In my application I mentioned the theme of the last Periferic Biennial, Art as gift. Dora Hegy talked in her curatorial statement about the concept of Potlatch; this is the concept which refers to gift giving ceremony and it was practiced in the north coast of America. Well, I briefly mentioned in my application this conceptual dimension of the last Periferic Biennial, and they wrote me back basically saying that they were not interested in my theoretical analogies, but they really want to know about Periferic (she laughs). They wanted to know more about the cultural context in Iași, concrete aspects related to the biennial and theoretical meditations on the concept. Luckily, I was somehow involved in the last edition of the Periferic Biennial, where I was a cultural mediator in a creative mediation project, which was conducted by Cătălin Gheorghe and Cristian Nae, so I just wrote about that. They accepted my proposal.

LP: Basically, you saw the last edition of the biennial and you also witnessed the subsequent meltdown of the local art scene (my personal opinion). How do you see the evolution of the art scene in the last 13 years?
CM: I would not say a meltdown. It is clear that the art scene is continuously changing. When I was a student, there was Vector association which was like a gravity point for many artists and students. Since then, things definitely changed, but at the same time the profile of students changed. Maybe this is a generational change. But what I believe is that this generational change does not depend entirely on the internal compass of each individual, their values, their interest, I think their priorities are dictated by the entire social and political context. Maybe it is harder today to generate a collective for thinking and working together because we sense this general tendency of internalizing neoliberalism types of behavior which dictate a shift towards individualism. We can see that in art practices, but also in the neoliberalization of curatorial thinking. [In the local context], Tranzit is probably the only institution capable of coagulating a collective. It seems to me that Tranzit managed to create a sort of bubble, a micro word in which a different type of approach could be developed. It’s very rare nowadays that in an art institution there are collective readings of Rosa Luxemburg or Jean-Luc Nancy. This generates new patterns of thinking which clearly reflects on the artistic production as well.

LP: What strategies could be employed by the local art scene, Academia and the local authorities in order to support the development of the local cultural context, but at the same time use its history and not archive it?
CM: I think the relation between Academia and the independent art scene is jeopardized by this [neoliberal] idea that the artist is just another producer of consumer goods. In other words, I think that Academia is compelled [by the current political thought] to ensure a successful integration of the artists in the labor market. Given this fact, more students are oriented towards the creative industry in the detriment of the independent art scene. In this context, I don’t think Academia is doing enough to support the independent art scene, especially from a financial point of view. Unlike the Academia, the local authorities are somewhat bound by law to support the independent art scene; I don’t know for sure, but I think they have designated funds. I think that Academia can help the independent art scene by continuing to produce critical discourse that encourages students to work in the independent art scene.

LP: Yeah, but the partnership between independent art institutions and the University was critical in the success of many applications. For example, the ability to use the Aparte Gallery is an instance of Academia offering concrete support to the independent art scene.
CM: Yes, that’s right.

LP: The next question is about the role of the cultural manager. Our colleague Matei [Bejenaru] once said that the art scene will fully mature when there will be more cultural managers. What do you think about that?
CM: I don’t know if I can agree with Matei here (she laughs). Cultural managers are important, but there also should be a creative complimentary position that coalizes with the management position. I think it’s problematic to equate the activity of the cultural manager with the maturity of the scene. a deeper, rhizomatic structure should be implemented. [Another problem is that] today this term, cultural manager, is correlated with financial profit and management strategies.

LP: I know you travel a lot. Could you make a comparison between the art scene in Iași and other scenes, in terms of dynamism and accessibility of contemporary art events to the general public?
CM: Usually, when you travel you are in a specific project. In a project, there can be many collateral events, and this is why for the moment, each scene seems to be very dynamic and very interesting. It’s hard for me to make a valid comparison. I only work punctually and circumstantially in specific projects. I visited many institutional contexts, but I never spent enough time to be deeply immersed in each context. About our local context I can say that contemporary art events are not very visible for the general public. Even if for us the scene may seem very dynamic, for the larger public it’s still inaccessible, probably because we don’t take enough time to promote the event, but also because these events are a bit exclusivist. We need to start generating content for the general public.

LP: Is a biennial a way to address this problem?
CM: Yes. A biennial is a way to do that.

[…]
LP: You know about the International Centre for Contemporary Art Turkish Bath. Would you ideally expect from this institution?
CM: Ideally, it should coagulate all the actors in the local art scene and it should function in accordance with a collective vision. Given the name of this new institution, I think the international dimension should be a focus of its mission. I also think a project like this needs quite a large infrastructure. There should be a creative department (with curators, researchers, artists), an administrative department, etc. There needs to be a management structure, but I don’t think it should be just one person, just one director. Instead, I’m thinking about a creative board with representatives from [independent art institutions]. Of course, there should be cultural mediators, custodians, PR specialists and technicians. […] Also, I think that each member of this project should have professional expertise in the art field.

LP: Thank you, Cristina!
CM: My pleasure!

Cristina MORARU este teoretician al artei, curator și editor. Și-a finalizat studiile doctorale în cadrul Facultăţii de Filosofie şi Ştiinţe Social-Politice a Universităţii „Al. I. Cuza” din Iași și lucrează ca asistent universitar în cadrul Universităţii Naționale de Arte „George Enescu” din Iași. Interesele sale se concentrează în zona practicilor editoriale şi curatoriale. Este editor al jurnalului Studies in Visual Arts and Communication și membru fondator al Centrului de Fotografie Contemporană din Iași. A publicat articole în reviste de specialitate, cotate ISI şi BDI, şi a participat în cadrul unor evenimente culturale și conferinţe internaţionale ale unor instituții și universităţi precum: NCCR University of Basel, CRC “Affective Societies” Freie Universität Berlin, Lucerne University of Applied Sciences and Arts, Universität Hamburg, Gothenburg University, MTFA Academy Chișinău, Aarhus University, De Montfort University, Ben-Gurion University of the Negev, Maltepe University, Salzburg International SAFA, EEPAP Lublin, LCCA Latvia, CCA Prishtina, Fondazione Arthur Cravan Milan, CentrArt: New Art Historians Space Budapest și alte instituții independente.

Cristina MORARU is an art theoretician, curator and editor from Iaşi, Romania. She has a PhD in Philosophy and Social-Political Sciences at “Al. I. Cuza” University, Iaşi, Romania and she is working as an assistant professor at “George Enescu” National University of the Arts (UNAGE) Iaşi. She is the editor of the volumes published by the Research Center of UNAGE and (co)editor of the academic journal Studies in Visual Arts and Communication. She is a founding member of The Centre for Contemporary Photography (C_F_C) Iaşi, and she participated in international conferences, workshops and studies programs at NCCR University of Basel, CRC “Affective Societies” Freie Universität Berlin, Lucerne University of Applied Sciences and Arts, Universität Hamburg, Gothenburg University, MTFA Academy Chișinau, Aarhus University, De Montfort University, Ben-Gurion University of the Negev, Maltepe University, Salzburg International SAFA, EEPAP Lublin, LCCA Latvia, CCA Prishtina, NEC Institute for Advanced Studies, Bucharest, Fondazione Arthur Cravan Milan, CentrArt: New Art Historians Space Budapest, and other independent institutions.