Livia Pancu: Bună, Cătălina! Mulțumim pentru că ai acceptat să ne acorzi acest interviu în cadrul proiectului Cercetare.Producție.Dialog. Te-aș ruga să te prezinti pe scurt.
Cătălina Hirean: Eu mă numesc Cătălina Hirean. Locuiesc momentan în București de doi ani. Am locuit în Iași peste 10 ani. Sunt dintr-un sat de lângă Pașcani. Se numește Heci. În prezent, lucrez pe partea de comunicare și organizare de evenimente pentru niște locații și cresc un copil; sunt în concediu maternal. Contactul meu cu scena de artă contemporană a fost mai mult axat pe zona de fotografie; am mai experimentat cu tot felul de lucruri pe care nu m-am hotărât dacă să le încadrez la categoria artă sau nu.

L: Când ai venit prima data în Iași?
C: Când aveam 18 ani, în 2007. […] Primul an din viață l-am petrecut în Iași, într-o garsonieră în cartierul Alexandru cel Bun. Am învățat să merg în Iași. Înainte de asta (2007) mai veneam în Iași la controale medicale; cam așa se limitau vizitele mele în Iași.

L:Și ai dat la facultate la Iași?
C: Da.

L: De ce ai ales Iași? A fost o alegere între Iași, Cluj și București?
C: La București se duceau de obicei cei care erau foarte buni pe ceva sau care aveau rude acolo. Pentru colegii mei de generație din Pașcani, Bucureștiul nu prea era luat în calcul. Am avut un coleg care a dat la Cluj, dar cam atât.

L: Și când a devenit Bucureștiul o opțiune serioasă pentru tine?
C: Cam cu vreo 6 luni înainte să mă mut acolo. A fost mai degrabă o alegere personală, dar și în zona profesională mi-am imaginat că Bucureștiul m-ar ajuta mai mult. […] Nu pot să zic că mă ține ceva în mod special aici, nu pot să zic că îmi place ceva în mod special aici; cred că este mai degrabă o alegere de a nu fi în Iași, decât de a fi o alegere de a fi în București.

L: De ce?
C: Personal mă simt epuizată de Iași. Nu mai pot să-mi dau șanse într-un cadru în care mi-am dat nenumărate șanse. Nu mi se pare că dacă aș reveni, mi-aș mai găsi răbdarea cu mine. În Iași sunt aproape de toată lumea; în București pot să-mi iau mai multă distanță de oameni. Nu am venit aici în căutarea unei comunități sau în căutarea a ceva. Nu mă mai simțeam confortabil personal, dar nici aici nu pot să zic că mă simt foarte confortabil. Cred că lucrurile sunt ceva mai cinstite în Iași; mi se pare că știi din start ce vrei și ce nu vrei.

L: Aș vrea să discutăm puțin despre scena de artă de artă contemporană din Iași. Ai vrea să vorbești din postura de insider sau din cea de outsider?
C: Hmmm, outsider. Pentru mine contactul cu arta contemporană din Iași a fost aproape total mediat de voi. Cred că prima dată am venit la Tranzit în 2013, la prezentarea Kiosk a lui Mircea Nicolae. În acea perioadă, sediul Tranzit era la Iașitex. Ulterior, am mai intrat în contact cu alte tipuri de activități culturale. Până atunci nu intrasem în contact cu arta contemporană din Iași, sau cel puțin nu intrasem conștient în contact. Am fost destul de sceptică în a redistribui atenția către altceva, eu având o viață și o cariera profesională care nu se intersectaseră cu zona artistică. Îmi petreceam timpul liber participând într-un fel sau altul la activitățile organizate de voi. V-am folosit drept curatori personali (râde). Drept consecință, nu prea mi-am mai asumat riscul de a explora singură. Am citit despre istoricul artei contemporane din Iași.

L: Ai menționat de sediul din Iașitex. Noi aveam foarte mari probleme să alegem locul în care să funcționăm; e ciudat să deschizi un spațiu de artă contemporană într-o clădire de birouri construită în anii 70. Ni se părea că ar putea fi privit cu suspiciune de public.
C: Din punctul meu de vedere, accesul oamenilor la arta contemporană nu cred că ține neapărat de locație. Nu știu, poate mă înșel. Probabil e mai degrabă o chestiune de timp. De exemplu, dacă acum m-aș duce într-un oraș, aș căuta mai degrabă spațiile de artă neconvenționale și nu neapărat o galerie standard, aranjată frumos. Am experiență atât cu galerii clasice, cât și cu spații alternative și trebuie să zic că le prefer pe cele din a doua categorie. Între timp, însă, mi se pare că s-a născut un concurs de genul „cine are cel mai neconvențional spațiu” încât mi se pare un pic forțat. […] Cred că are legătură cu încercarea de a folosi estetica precară doar de dragul esteticii, fără a mai ține cont de natura activităților tale. […]

L: În București există Muzeul Național de Artă Contemporană. Ce importanță are pentru un locuitor al orașului acest tip de muzeu? Pentru comunitate știm că este foarte important.
C: Cred că depinde de cât timp ai.

L: Orașul Iași a inițiat un proiect prin care fosta clădire a Băii Turcești va fi transformată în Centrul Internațional de Artă Contemporană. Ce ar putea însemna această nouă instituție pentru oraș?
C: Partea bună în Iași este că orice ai face lucrurile sunt mult mai aproape de tine. Când faci ceva într-un oraș mai mic, îl faci mai degrabă pentru oraș și pentru comunitatea de acolo. Mi se pare că într-un oraș mare lucrurile sunt foarte departe de tine. Da, trăiești într-un oraș în care sunt foarte multe evenimente, dar îți ia o oră și ceva să ajungi la ele și încă o oră și ceva să te întorci acasă. Eu nu am timpul ăsta. […] Revenind un pic la discuția despre Iașitex, nu mi-aș dori nici ca arta contemporană să rămână la periferie. E greu atât pentru public, cât și pentru lucrătorii culturali să ajungă în astfel de locații. Din punct de vedere practic, o locație centrală te ajută mai mult. Toată lumea trece prin centru. […] Legat de acest aspect, am auzit niște discuții despre niște proiecte care abordau problemele oamenilor din diverse comunități marginalizate ale orașului. Aceste proiecte se desfășurau în centru. Din acest motiv unii considerau că aceste proiecte nu ar fi decât o spoială, că sunt făcute doar de dragul de a fi făcute. Eu nu sunt de acord cu această critică motivată așa. Nu cred că periferia trebuie ținută la periferie. […] Baia Turcească mi se pare o locație bună pentru o asemenea instituție, având în vedere că se află în vecinătatea mitropoliei (una dintre cele mai accesibile locații din Iaşi).

L: Ești mulțumită de felul în care reușește scena de artă din România să se prezinte pe social media?
C: Cred că oamenii sunt destul de prezenți pe social media în momentul de față. Par mai deschișii și mai binevoitori decât sunt realitate. Înțeleg că există un așa numit limbaj de specialitate care trebuie folosit în comunicare, dar unele lucruri nu trebuie prezentate mai frumos decât sunt în realitate, pentru că asta poate cauza un disconfort destul de puternic oamenilor. Eu încerc să nu văd activitățile specifice artei contemporane ca pe niște reclame ale unor corporații. […] Nu vreau să mă cucerească arta contemporană și apoi să mă dezamăgească (râde). […] Nu poți să te prefaci că ești un spațiu super prietenos și când ajung acolo să-mi creezi o puternică stare de anxietate. […] Nici nu cred că arta contemporană trebuie să-ți aducă prezinte doar frumosul, doar binele din lume sau să nu te zdruncine deloc, dar nici cred că trebuie să te zdruncine personal pe tine. Am înțeles că sunt foarte multe comunități în jurul spațiilor de artă contemporană în care se întâmplă frecvent genul acesta de lucruri.

L: Mulțumim, Cătălina!
C: Cu plăcere!

Livia Pancu: Hello, Cătălina! Thank you for agreeing to this interview. I would like to ask you to briefly introduce yourself.
Cătălina Hirean: Hello! My name is Cătălina Hirean. At the moment I am living in Bucharest. I lived in Iași for over 10 years. I am from a village near Pașcani, called Heci. Currently, I’m doing PR and event planning for some venues. At the same time I’m on maternity leave. My contact with contemporary art was mostly focused on photography. I’ve also experimented with all sorts of things that I haven’t decided whether to categorize them as art or not.

L: When did you first come to Iași?
C: In 2007, when I was 18. […] I spent the first year of my life in Iași, in a studio apartment, in Alexandru cel Bun district. Basically, I took my first steps in Iași. Before 2007, my visits to Iași were limited to a few medical check-ups.

L: And you went to university in Iași?
C: Yep.

L: Why did you choose Iași? Was it a choice between Iași, Cluj and Bucharest?
C: Bucharest was usually the choice of those who were very good in a certain field, or who had relatives there. For my generation, Bucharest was not really an option. I had a colleague who went to study in Cluj, but that’s about it.

L: When did Bucharest become a serious option for you?
C: About six months before I moved there. It was primarily a personal choice, but at the same time I imagined that Bucharest would help me more professionally. […] I can’t say that there is something particularly holding me in Bucharest. I think this is more of a choice of not being in Iași, rather than a choice of being in Bucharest.

L: Why?
C: I feel exhausted by Iași. I can no longer give myself chances in a place where I have given myself countless chances. I don’t think if I came back, I’d be able to have patience with myself. In Iași I am close to everyone; in Bucharest I feel that I can take more distance from everybody. I didn’t come here looking for a community or anything in particular. I just didn’t feel personally comfortable in Iași anymore, but I can’t say I feel very comfortable here either. [That being said], I think things are a bit more honest in Iași; it seems to me that you know from the start what you want and what you don’t want.

L: I would like to talk a bit about the contemporary art scene in Iaşi. Would you like to speak as an insider or an outsider?
C: Hmmm outsider. My contact with the contemporary art scene in Iaşi was almost entirely mediated by you guys. I think the first time I came to Tranzit was in 2013, at Mircea Nicolae’s presentation, Kiosk. At that time Tranzit’s art space was in the Iașitex building. Until then I had no real contact with contemporary art in Iași, or at least not consciously. Afterwards, I came into contact with other types of cultural activities. [At first] I was quite skeptical about redirecting my attention to something new, given the fact that I hadn’t really been involved with art before, neither in my personal life nor in my career. I was spending my free time participating in your activities. I kinda used you as my personal curators (she laughs). Therefore, I didn’t really take the risk of exploring on my own.

L: You mentioned the Iașitex art space. We were having a lot of trouble choosing where to operate; it’s strange to open a contemporary art space in an office building built in the 1970s. It seemed to us that it might be viewed with suspicion by the public.
C:From my point of view, people’s access to contemporary art doesn’t necessarily depend on the location of an art space. I don’t know, maybe I’m wrong. It’s probably more a matter of time. If I were to visit a city now, I would rather look for unconventional art spaces and not necessarily a standard, nicely arranged gallery. I have experience with both classic galleries and alternative spaces and I must say I prefer the latter. In the meantime, however, it seems to me that a “who has the most unconventional space” contest has sprung up, to the point that some alternative art spaces seem a bit forced. […] I think it has to do with the attempt to use precarious aesthetics just for the sake of aesthetics, regardless of the nature of your activities.

L: In Bucharest there is the National Museum of Contemporary Art. How important is this type of museum for a city resident? For the community we know it is very important.
C: I guess it depends on how much free time you have.

L: The city of Iași has initiated a project whereby the former building of the Turkish Bath will be transformed into the International Centre for Contemporary Art. What could this new institution mean for the city?
C: The good thing about Iași is that whatever you do, things are much closer to you. When you create something new in a relatively small city like Iași, you really feel that you do it for the city and for the community. I think that in a big city, like Bucharest, things are very far away from you. Yes, you live in a city where there are lots of events, but it takes an hour or so to get to them and another hour or so to get home. I don’t have that kind of time. […] Going back a bit to the discussion about Iașitex, I wouldn’t want contemporary art to remain on the periphery either. It’s hard for both the public and cultural workers to get to such locations. From a practical point of view a downtown location is more helpful. Everyone goes downtown once in a while. Related to this, I heard some discussions about some projects that addressed the problems of people in various marginalized communities in the city. And because these projects were taking place downtown, some people are saying they are just a waste of time, that they are made just for the sake of being made. Honestly, I don’t agree with this criticism motivated this way. I don’t think the periphery should be kept on the periphery. I think that Baia Turcească is a good location for such an institution, given that it’s near the Metropolitan Cathedral. (one of the most accessible locations in Iaşi).

L: What do you think about the way the Romanian art scene presents itself on social media?
C: I think they have a good social media presence at the moment. They do come across as more open and welcoming than they really are. I’m aware that there is a certain PR lingo, but some things should not be presented more beautifully than they really are, because that can cause considerable discomfort to some people. I don’t want to see contemporary art presented in a corporate fashion. […] I don’t want contemporary art to charm me and then disappoint me (she laughs). […] You can’t pretend to be a super friendly art space, but as soon as I get there I feel a strong sense of anxiety. […] Nor do I think that contemporary art should bring you only the beautiful, only the good in the world, but I don’t think it should shake you at a personal level either. From what I’ve heard there are a lot of communities around contemporary art spaces where this kind of thing happens frequently.

L: Thank you, Cătălina!
C: My pleasure!

Cătălina Hirean (n. 1988) lucrează în comunicare și la creșterea Ninei. A locuit în Iași, unde a încercat să fie fotografă, poetă, activistă și multe altele, și de unde s-a mutat acum 2 ani, în București. În ultimul timp, citește și adună cărți de poezie românească scrisă în perioada comunistă, în special cele scrise de Maria Banuș și Veronica Porumbacu, și colecționează cărți pentru copii din aceeași perioadă.

Cătălina Hirean (b. 1988) works in communications and raising Nina. She lived in Iași, where she tried to be a photographer, poet, activist and many others, and from where she moved 2 years ago, to Bucharest. Lately, she reads and collects books of Romanian poetry written during the communist period, especially those written by Maria Banuș and Veronica Porumbacu, and collects books for children from that same period too.